Propunerea prin care prima zi de scoala este zi libera pentru parinti, adoptata de Senat

Foto: verticalonline.ro

Propunerea de lege privind declararea zilei de început de an şcolar – zi liberă pentru părinţi primise în Comisia pentru muncă, în unanimitate, un raport favorabil, potrivit Agerpres.

Potrivit propunerii, respectiva zi liberă acordată părinţilor va fi recuperată până la sfârşitul anului calendaristic printr-un acord angajat-angajator, specific contractului individual de muncă din sistemul public sau privat.

În expunerea de motive, iniţiatorul precizează că prima zi de şcoală coincide cu o zi lucrătoare, motiv pentru care „există foarte multe cazuri în care părinţii sunt nevoiţi să se învoiască sau să îşi ia concediu fără plată sau, mai rău, sunt sancţionaţi de angajatori că întârzie la muncă„.

Festivităţile de deschidere a noului an şcolar sunt pregătite cu mare grijă de cei care le vor îndruma paşii elevilor. Oriunde în ţară, părinţii merg împreună cu cei mici la grădiniţă sau la şcoală. (…)Din acest punct de vedere, toţi părinţii ar trebui să fie liberi în această zi, pentru a fi lângă copii lor. În ceea ce priveşte îmbunătăţirea nivelului de trai al fiecărui copil, toate măsurile financiare propuse până în prezent pentru mărirea alocaţiei nu şi-au găsit rezolvare„, se arată în documentul citat.

Propunerea de lege, care are un caracter ordinar, urmează a fi transmisă în forma iniţiatorului Camerei Deputaţilor, care este decizională în acest caz.

Anunțuri
Etichetat cu: , ,
Postat in Diverse

Lasa un raspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Introdu adresa ta de e-mail pentru a urmari acest blog si de a primi notificari de mesaje noi prin e-mail.

Martie 2014
L M M M V S D
    Apr »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
Cele mai bine evaluate
CATEGORII
STIRI RECENTE
%d blogeri au apreciat asta: