4 medicamente banale care te pot ucide

Aceste medicamente aparent banale pe care le luam fără să ne gândim de două ori, sunt de fapt foarte periculoase. Dr. Oz îţi spune cum să le iei ca să fii în siguranţă.

Numai în SUA, sute de mii de oameni ajung la spital în fiecare an din cauza medicamentelor luate greşit. Nu avem statistici pentru ţara noastră, dar putem să bănuim că nu stăm deloc mai bine deorece mulţi oameni consideră că medicamentele eliberate fără reţetă nu sunt periculoase. De fapt, acestea au efecte secundare ca orice alt medicament, iar supradozele pot duce chiar şi la moarte.

Iată topul celor mai periculoase dintre medicamentele banale şi ce îţi recomandă dr. Oz.

1. Paracetamolul

E util pentru răceală, dureri de cap, dureri menstruale şi aproape nelipsit din casele noastre. Însă puţini ştiu că dozele mari sunt hepato-toxice. Supradoza de paracetamol este cea mai frecventă cauză a insuficienţei hepatice. Această afecţiune care poate fi fatală se manifestă prin dureri abdominale, vărsături şi icter.

Sfatul dr. Oz: citeşte cu atenţie prospectul medicamentului pe care îl iei şi nu depăşi sub nicio formă doza maximă recomandată. În general, aceasta este de 4000 miligrame de paracetamol pe zi pentru un adult. Numărul maxim de tablete depinde însă de conţinutul exact medicamentului pe care îl iei. Ţine cont că paracetamolul se găseşte sub diverse denumiri comerciale şi nu combina mai multe produse cu acelaşi conţinut.

2. Inhibitorii pompei de protoni

În această categorie cu denumire ciudată se încadrează medicamentele pentru ulcer (Omeran, Omez, Lanzap, Controloc) pe care obişnuim să le luăm şi pentru arsuri gastrice. Puţini ştiu că aceste substanţe pot da dependenţă în numai câteva săptămâni şi că ele împiedică absobţia mineralelor şi vitaminelor, ceea ce poate duce în timp la carenţe grave.

Sfatul dr. Oz: Nu folosi medicamente din această categorie mai mult de patru săptămâni în continuu. Dacă ai arsuri la stomac foloseşte antiacide.

3. Antihistaminicele

Te scapă rapid de simptomele alergiei, însă cele din generaţiile mai vechi, care conţin difenhidramină, îţi dau o stare de ameţeală. Pe lângă faptul că este neplăcută, această senzaţie îţi afectează capacitatea de concentrare, necesară atunci când conduci de exemplu.

Sfatul dr. Oz: Citeşte cu atenţie prospectul şi urmează toate indicaţiile, inclusiv cele referitoare la capacitatea de a conduce autovehicule. Antihistaminicele cu difenhidramină se iau seara.

4. Antiinflamatoarele nesteroidiene

Sunt foarte utile pentru dureri şi răceală, dar dozele mari administrate pe perioade îndelungate îţi pot afecta serios stomacul. Conform dr. Oz, aceasta este a doua cauză ca frecvenţă a ulcerului gastric. De asemenea, dozele mari îţi pot afecta inima şi rinichii.

Sfatul dr. Oz: Antiinflamatoarele nesteroidiene se iau după masă sau cel puţin cu un pahar de lapte. Nu se iau mai mult de 10 zile la rând fără a consulta medicul. De asemenea, ţine cont că aceste substanţe se găsesc sub mai mult nume de marcă – Nurofen, Advil, MIG 400, etc – şi nu combina mai multe produse.

Anunțuri
Etichetat cu:
Postat in Life&style

Lasa un raspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Introdu adresa ta de e-mail pentru a urmari acest blog si de a primi notificari de mesaje noi prin e-mail.

Martie 2014
L M M M V S D
    Apr »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
Cele mai bine evaluate
CATEGORII
STIRI RECENTE
%d blogeri au apreciat asta: