EVOLUTIA SPECTACULOASA A CELEI MAI GRASE FEMEI DIN ROMANIA!

În urmă cu un an era considerată cea mai grasă femeie din România şi nici în cele mai frumoase visuri Mariana Buică nu şi-ar fi imaginat că poate ajunge până aici. În prezent tânăra cântăreşte cu 109 kilograme mai puţin, iar viaţa ei s-a schimbat radical.

La începutul lu 2013, Mariana Buică era considerată cea mai grasă femeie din România, cântărind 240 de kilograme. Pentru că sănătatea îi era pusă în pericol, femeia în vârstă de 26 de ani a decis să ia măsuri. Cu ajutorul echipei emisiunii lui Cătălin Măruţă, Mariana a fost supusă unei operaţii de micşorare a stomacului. Intervenţia a făcut minuni,  iar în prezent, cu o dietă strictă şi mişcare, femeia a ajuns să aibă 131 de kilograme.

„Pot să mănânc orice, dar mă satur mult mai repede, din două-trei înghiţituri. Se vede la pantaloni, la bluze. Haine care înainte nu îmi veneau deloc, acum pot să le îmbrac. Mă opreşte multă lume pe drum şi mă întreaba de operaţie, cum decurge, unde m-am operat”, mărturisea în urmă cu câteva luni Mariana Buică.

Mariana nu se lasă până nu ajunge la o siluetă de invidiat, însă până atunci, aceasta se poate bucura de lucruri la care nici nu visa pe când era foatre grasă. Femeia îşi poate cumpăra rochii şi sandale. Şi-a făcut chiar şi o schimbare de look, care o prinde de minune.

Anunțuri
Postat in Intern, Social

Lasa un raspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Introdu adresa ta de e-mail pentru a urmari acest blog si de a primi notificari de mesaje noi prin e-mail.

Martie 2014
L M M M V S D
    Apr »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
Cele mai bine evaluate
CATEGORII
STIRI RECENTE
%d blogeri au apreciat asta: