Ucraina a ramas fara Crimeea si fara zacamintele de gaze din Marea Neagra

Gazprom şi RWE soluționează problema preţului gazelor naturale în justiţie

Ucraina, rămasă de facto fără Crimeea, cu două milioane de locuitori și stațiunile de pe litoral, a pierdut de asemenea controlul asupra zăcămintelor de gaze din Marea Neagră, care ar putea reveni gigantului rus Gazprom, comentează joi France Presse.

Declaraţia de independenţă adoptată de Parlamentul din peninsula separatistă în vederea alipirii la Rusia include, de asemenea, “platoul continental şi zona economică exclusivă din Marea Neagră”.

Una dintre primele decizii ale autorităţilor separatiste din peninsulă după referendumul de duminică a fost de a “naţionaliza” societatea locală pentru extracția de hidrocarburi Chornomornaftogaz, o filială a operatorului public ucrainean Naftogaz.

Compania, cu un număr de peste 4.000 de angajaţi, explotează 17 zăcăminte, dintre care 11 de gaze naturale, două de petrol şi patru de gaz condensat şi dispune de 13 platforme offshore, în Marea Azov şi în Marea Neagră.

Vicepremierul din Crimeea, Rustam Temirgaliev, a declarat pentru cotidianul economic rus Kommersant că licitaţia pentru “privatizarea” companiei va fi lansată în scurt timp, iar Gazprom şi-a manifestat interesul.

Vicepreşedintele Ciornomornaftogaz a dezvăluit de săptămâna trecută, nainte de referendum, într-un interviu pentru ediţia online a revistei ucraineneForbes, că reprezentanţi ai puterii locale proruse au venit să-şi instaleze oamenii la conducerea companiei, însoţiţi de persoane înarmate.

“Erau şi patru reprezentanţi ai Gazprom”, a afirmat Volodimir Pletciun, adăugând că “au început rapid să verifice doumentele și au preluat controlul”.

Chornomornaftogaz a produs în 2013 circa 1,6 miliarde metri cubi de gaze naturale, adică mai mult de 5% din producția ucraineană. Aceasta reprezintă o creștere de 40% față de 2012 și un volum suficient pentru a asigura consumul Crimeii.

Analistul Dmitro Marunici, analist la Institutul de studii energetice din Kiev, consideră că, în acest caz, nu este vorba despre “pierderi critice” pentru Ucraina.

„Întregul gaz extras de companie va merge acum către consumatorii Crimeii. Se poate spune că locuitorii Ucrainei continentale nu vor fi afectați”, estimează el.

În plan simbolic, pierderea este mult mai dureroasă pentru Kiev, care în ultimii ani și-a intensificat eforturile e pentru a-și reduce dependența de importurile de gaze din Rusia. Resurse financiare semnificative au fost alocate pentru modernizarea companiei, care își propunea să dubleze producția de gaze până în 2015 și să construiască gazoducte în partea de sud a Ucrainei.

Un alt proiect al Ucrainei în Marea Neagră, anunţat în septembrie anul trecut cu prilejul Adunării Generale ONU, a suferit o lovitură prin retragerea companiei olandezo-britanică Shell. Un alt investitor principal în acest zăcământ situat în apropiere de România, compania americană ExxonMobil, a suspendat de asemenea discuțiile până la o revenire la normal a situației din fosta republică sovietică.

În consecință, Kievul ar putea să fie constrâns să cumpere de la Gazprom gaze extrase de Chornomornaftogaz la un preț ridicat.

“Mai mult de 50 la sută din producţia de gaz prevăzută până în 2015 va fi vândută pe plan local la un preţ scăzut”, au apreciat analiştii de la Société Générale într-un raport adresat clienților lor. “Estimăm că restul va fi vândut Ucrainei, unde preţurile corespund contractelor pe termen lung aplicate la nivelul UE”, care asigură cea mai mare parte a profiturilor Gazprom, au adăugat analiştii.

Ei anticipează însă proceduri complicate la Curtea internaţională de Arbitraj în vederea contestării proprietăţii asupra companiei, ţinând cont e statutul contestat al Crimeei şi de faptul că Occidentul refuză să recunoască alipirea la Rusia.

Pentru Gazprom, producătorul de hidrocarburi din Crimeea nu reprezintă mare lucru: valoarea sa este estimată de analiști între 500 și 800 milioane de dolari, iar profitul generat în primele nouă luni ale anului 2013 se cifrează la puțin peste 25 miliarde de dolari. Producția și rezervele sale reprezintă doar 0,5% din cele ale gigantului energetic rus.

Anunțuri
Etichetat cu: , , , ,
Postat in Extern

Lasa un raspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Introdu adresa ta de e-mail pentru a urmari acest blog si de a primi notificari de mesaje noi prin e-mail.

Martie 2014
L M M M V S D
    Apr »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
Cele mai bine evaluate
CATEGORII
STIRI RECENTE
%d blogeri au apreciat asta: