Despartit de familie timp de 19 ani, dar nimeni nu e vinovat!

Situaţie incredibilă la Iaşi, acolo unde un bărbat în vârstă de 34 de ani încearcă să îşi refacă viaţa după ce timp de 19 ani a fost despărţit de familia sa, din cauza unei greşeli. Culmea, magistraţii ieşeni au decis că nimeni nu e vinovat şi nu va primi despăgubiri.

Viaţa lui Gelu Pintilie (34 de ani), din Iaşi, a fost dată peste cap la doar câteva luni după naşterea sa.

O asistentă a făcut o vizită la domiciliul părinţilor săi şi a decis că bebeluşul este bolnav, aşa că l-a internat în spital.

Când mama lui Gelu a venit însă să îl caute, medicii i-ar fi spus că micuţul a decedat şi a fost incinerat.

I-au greşit numele

De fapt, copilul, trecut în acte Pintilie, deşi îl chema Pintilei, era viu şi nevătămat, în timp ce un alt bebeluş abandonat decedase. Nici până în ziua de azi nu se ştie cum s-a ajuns la tragica încurcătură.

Cert este că bărbatul şi-a regăsit familia după 19 ani şi, când a aflat că, de fapt, nu a fost abandonat, şi-a căutat dreptatea în instanţă.

Magistraţii au audiat foşti colegi de-ai lui Gelu, care au povestit că acesta a fost agresat şi abuzat sexual în timpul în care a fost instituţionalizat.

Cu toate acestea, zilele trecute, oamenii legii au decis că nimeni nu e vinovat pentru soarta ieşeanului şi i-au respins cererea de a primi despăgubiri de un milion de euro.

Va ataca decizia

Decizia instanţei prin care lui Gelu Pintilie i se refuză despăgubiri nu este definitivă, iar ieşeanul este decis să lupte în continuare şi să conteste verdictul. “Nu este drept… Am suferit atâta vreme din cauza statului român. Am adus dovezi clare că am fost declarat mort din cauza incompetenţei autorităţilor! Am suferit enorm pentru că am fost despărţit de părinţii mei”, ne-a spus plângând Gelu Pintilie.

Anunțuri
Postat in Diverse

Lasa un raspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Introdu adresa ta de e-mail pentru a urmari acest blog si de a primi notificari de mesaje noi prin e-mail.

Martie 2014
L M M M V S D
    Apr »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
Cele mai bine evaluate
CATEGORII
STIRI RECENTE