CRIZA din Crimeea: „Rusia nu vrea RĂZBOI, iar ruşii nici atât”, susţine ambasadorul rus la ONU

„Rusia nu vrea război, iar ruşii nici atât, şi sunt convins că nici ucrainenii” nu îşi doresc, a afirmat joi ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin, evocând criza din Ucraina la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite în prezenţa premierului ucrainean, Arseni Iaţeniuk.

Afirmând că vrea „să-i răspundă direct” lui Arseni Iaţeniuk, Vitali Ciurkin i-a acuzat pe europeni şi pe americani că au provocat această criză incitându-i pe ucraineni să „înlăture de la putere forţa guvernamentală legitimă”.

Rusia „nu doreşte exacerbarea acestei crize”, a adăugat Ciurkin.

El a apărat legitimitatea referendumului care va avea loc duminică în Crimeea, referindu-se, în special, la independenţa Kosovo, nerecunoscută de Moscova.

În opinia sa, acest referendum se justifică printr-un vid juridic apărut în Crimeea în urma „înlăturării neconstituţionale de la putere a Guvernului de la Kiev”.

El a vorbit în faţa mai multor ambasadori occidentali, între care cei ai Statelor Unite, Franţei şi Marii Britanii, care cu toţii au apreciat că referendumul din Crimeea este ilegal şi au solicitat lansarea unui dialog politic între Moscova şi Kiev, cu scopul de a soluţiona paşnic criza ucraineană.

Ciurkin a făcut ironii pe seamna „situaţiei idilice” din Ucraina imaginate de occidentali şi a repetat că Rusia nu va recunoaşte legitimitatea noilor autorităţi de la Kiev.

Pe de altă parte, premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a cerut în faţa Consiliului de Securitate ca Rusia să îşi retragă trupele suplimentare din Crimeea şi să accepte lansarea unor negocieri.

Cu trei zile înainte de referendumul din Crimeea, premierul ucrainean a declarat că „încă mai există o şansă pentru soluţionarea paşnică a conflictului”.

Pe teren, Rusia organizează manevre militare în regiunea Rostov-pe-Don, în apropiere de graniţa cu Ucraina.

Aproximativ 4.000 de paraşutişti ruşi, 36 de avioane şi aproximativ 500 de vehicule participă la aceste exerciţii, potrivit agenţiei de presă Itar-Tass.

În plus, Rusia a mobilizat în Belarus şase avioane de luptă de tip Su-27 şi trei avioane de transport militar.

Anunțuri
Postat in Extern

Lasa un raspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Introdu adresa ta de e-mail pentru a urmari acest blog si de a primi notificari de mesaje noi prin e-mail.

Martie 2014
L M M M V S D
    Apr »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
Cele mai bine evaluate
CATEGORII
STIRI RECENTE